MENIU

Putin: Cooperarea dintre Moscova şi Berlin, importantă pentru stabilitatea în Europa

Cooperarea dintre Moscova şi Berlin este importantă pentru asigurarea păcii şi a stabilităţii în Europa, a declarat marţi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul unei conferinţe comune la Soci cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, notează site-ul agenţiei Tass.

 "În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, Rusia şi Germania au parcurs un drum lung către apropiere. Obiectivul nostru comun este acela de a păstra experienţa câştigată anterior şi de a dezvolta cooperarea bilaterală în numele păcii şi stabilităţii în Europa. Colaborarea noastră are o contribuţie semnificativă la stabilizarea economiei globale şi are perspective de dezvoltare. Mai există obstacole, pe care le vom discuta în cadrul procesului de negociere propus de Germania la G20", a precizat Putin.

Referindu-se la discuţiile cu Angela Merkel, preşedintele rus a spus că au avut loc întotdeauna într-o atmosferă deschisă. Summitul G20 din acest an va avea loc la Hamburg, în luna iulie.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia nu interferează în viaţa politică a altor ţări şi se aşteaptă la aceeaşi abordare în privinţa acestui aspect, scrie Mediafax.

"Nu ne-am implicat niciodată în viaţa politică sau în procesele politice din alte ţări. Totodată, vrem ca nimeni să nu intervină în viaţa politică a Rusiei. Din nefericire, situaţia este la polul opus. Am observat de mai mulţi ani încercările de a influenţa activităţile politice interne din Rusia. Aceste interferenţe au fost văzute prin intermediul organizaţiilor non-guvernamentale, cât şi direct", a spus Putin în cadrul conferinţei de presă.

Preşedintele Rusiei a spus că nu există dovezi care să confirme acuzaţiile privind implicarea Moscovei în alegerile din Statele Unite din 2016, care au la bază lupta politică de la Washington.

"Ofer exemplul Statelor Unite, care nu au nicio dovadă care să demonstreze implicarea. Nu sunt decât simple zvonuri folosite în lupta politică internă a Statelor Unite. Apoi acestea sunt folosite imediat pentru a face presupuneri neîntemeiate despre state europene, inclusiv despre o ţară atât de prietenoasă ca Germania. Este cel puţin ciudat", a spus Putin.

Agenţiile americane de informaţii au susţinut că au dovezi potrivit cărora Rusia se afla în spatele spargerii conturilor de e-mail ale unor membri ai Partidului Democrat. Acţiunea ar fi avut ca scop avantajarea lui Donald Trump şi afectarea imaginii adversarei acestuia, Hillary Clinton.

Mai multe articole despre:
0 Putin Europa Merkel