MENIU

Putin, ATAC la 45 de km de România. Ucraina: Am pierdut legătura cu Insula Șerpilor 

Insula Șerpilor, teritoriul deținut de Ucraina și aflat la doar câteva zeci de kilometri de teritoriul României, a fost bombardată, joi după-amiază, după o tentativă eșuată de debarcare a trupelor și un atac nereușit cu rachete, au declarat autoritățile de la Kiev. Cu puțin timp în urmă, Ucraina a anunțat că a pierdut legătura cu Insula.  Potrivit oficialilor de la Kiev, Insula a fost atacată de 9 nave.

Această „insulă” minusculă, clasificată drept „stâncă” în sensul Convenției de la Montego Bay privind Dreptul Mării datorită lipsei de surse proprii de apă potabilă, are o istorie turbulentă, trecând de-a lungul timpului în posesia Țării Românești, Principatului Moldovei, Imperiului Țarist, României, Uniunii Sovietice și Ucrainei.

Acum, ea ar putea juca din nou un rol crucial în tentativele Rusiei conduse de Vladimir Putin de a sufoca Ucraina.

Unde se află Insula Șerpilor?

Insula se află la aproximativ 48 de kilometri de Vâlcov (Vylkove), cea mai apropiată așezare de pe coasta ucraineană, 297 de kilometri vest de Crimeea și 45 de kilometri de țărmurile României.

Stânca în formă de X, are în unele locuri 41 de metri deasupra nivelului mării, are o lungime de 1.973 de metri, cu un perimetru neregulat, putând fi străbătută în 40 de minute cu piciorul.

Ea se laudă cu un far, o populație de aproximativ 100 de soldați ucraineni și câteva oi.

Însă, în contextul invaziei lansate joi de Rusia în Ucraina, ea ar putea fi un obiectiv strategic pentru oficialii militari de la Moscova și Sevastapol, unde se află Flota Mării Negre a Rusiei, amplu modernizată în ultimii ani.

De ce ar vrea Rusia să cucerească Insula Șerpilor?

The Atlantic Council, unul dintre cele mai reputate think tank-uri la nivel internațional, estima încă din luna august a anului trecut că Rusia ar putea încerca să preia controlul asupra insulei în eventualitatea declanșării unui conflict cu Ucraina.

Analiștii acestui think tank cu sediul la Washington afirmau într-un articol numit „Ar putea fi Insula Șerpilor următorul punct fierbinte în războiul ucrainean al lui Vladimir Putin?” că anexarea Crimeei de către Moscova în 2014 îi permite Rusiei să domine porțiuni întinse ale Mării Negre care de drept aparțin Ucrainei.

Aceștia aminteau cum în ultimii ani flota rusă de la Marea Neagră a încercat să reducă treptat teritoriul maritim al Ucrainei în Marea Neagră în ansamblul ei și în Marea Azov aflată la estul Crimeei.

Eforturile Crimeei de a prelua controlul apelor teritoriale recunoscute internațional ca aparținând Ucrainei au declanșat mai multe incidente care au atras atenția opiniei publice internaționale, scrie hotnews.ro. Unul dintre cele mai recente a avut loc în luna iunie a anului trecut, când distrugătorul britanic HMS Defender a navigat prin apele teritoriale ale Crimeei în sfidare față de revendicările Rusiei, atrăgând un răspuns militar și propagandistic bizar din partea Moscovei.

Încă de la deschiderea Podului Crimeei în 2018, acțiunile tot mai provocatoare ale Rusiei din Marea Azov au restricționat sever accesul la porturile ucrainene Mariupol și Berdeansk, dând o lovitură puternică traficului maritim din estul Ucrainei.

Unii experți și-au exprimat în ultimii ani îngrijorările că Rusia ar putea încerca să facă același lucru și în vestul Crimeei pentru a tăia complet accesul Ucrainei la Marea Neagră.

De ce este importantă Insula Șerpilor pentru Ucraina?

Evoluțiile din ultimii ani arată că oficialii de la Kiev sunt perfect conștienți de importanța strategică a Insulei Șerpilor, precum și de vulnerabilitatea sa în fața unui atac rusesc.

Înainte de summitul Platforma Crimeea de anul trecut, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ales Insula Șerpilor pentru a ține o conferință de presă. Întrebat de ce a ales locația respectivă, el a răspuns că alegerea a fost una profund simbolică: „Această insulă, la fel ca restul teritoriului nostru, este teritoriu ucrainean și îl vom apăra cu toată puterea noastră”.

„Cunoaștem interesele Rusiei [în Marea Neagră]. Vedem ce planuri au pentru exercițiile comune cu Belarusul din septembrie 2021. Suntem pregătiți pentru diferșii pași pe care i-ar putea urma”, mai afirma el.

Însă într-o notă ceva mai pragmatică, Insula Șerpilor permite Ucrainei să își apere culoarele maritime către importantele porturi Odesa, Herson și Nicolaev.

Accesul la Marea Neagră este crucial pentru exporturile de grâu și metale ale Ucrainei, precum și pentru bunurile de consum importate din China. Fără o rută maritimă viabilă care să-i ofere acces la piețele globale, economia ucraineană s-ar scufunda rapid într-o criză.

Însă acum, în contextul invaziei rusești, pierderea acestei rute maritime ar însemna de asemenea dispariția unei căi de acces ce s-ar putea dovedi vitală pentru livrările de armament, muniție și echipament militar.