MENIU

Putin a ordonat exerciţii militare de amploare, inclusiv la graniţa cu Ucraina

Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi exerciţii militare de amploare în mai multe regiuni ruse, inclusiv în Crimeea şi la frontiera cu Ucraina, plasând aviaţia, trupele aeropurtate şi Flota Nordului în stare de alertă maximă, relatează AFP.

„Conform ordinului (preşedintelui – n.r.), (…) trupele din districtele militare Sud, Vest şi Centru, Flota Nordului, forţele aeriene şi trupele aeropurtate sunt plasate în stare de alertă maximă”, a anunţat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

Exerciţiile vizează testarea gradului de pregătire pentru luptă a unităţilor vizate şi vor dura până pe 31 august.

Districtele militare vizate includ regiunile de la frontiera cu Ucraina, ţările baltice, Crimeea şi teritorii de la Urali până în Siberia.

Armata rusă a crescut numărul de exerciţii militare de amploare desfăşurate pe teritoriul său de când relaţiile sale cu Occidentul s-au deteriorat în urma crizei ucrainene.

Mai multe articole despre:
Crimeea ordine Vladimir Putin exerciţii militare