MENIU

Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei. Circulă speculații că ar putea declara oficial RĂZBOI Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat Consiliul Securităţii Rusiei într-o reuniune extraordinară, joi, în urma informaţiilor primite de la Serviciul Federal de Securitate despre lupte duse cu presupuse unităţi ucrainene pe teritoriul rusesc. O călătorie a lui Vladimir Putin în Caucazul rus a fost anulată în acest context, conform mass-mediei rusești, citate joi seară de agențiile DPA și Agerpres.

Nu se ştie exact tema reuniunii Consiliului de Securitate, dar au existat multe speculaţii că Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei şi ar putea ordona o nouă mobilizare a sute de mii de soldaţi, potrivit surselor citate.

 

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase că reuniunea Consiliului Securităţii Rusiei va avea loc vineri, aşa cum fusese programată, notează agenţia de presă rusă Interfax.

 

Întrebat de jurnalişti dacă reuniunea înalţilor oficiali din domeniul apărării ar putea ajusta ceea ce Moscova continuă să numească drept „operaţiune militară specială”, Peskov a declarat: „Nu ştiu, nu pot spune”.

 

În prezent, folosirea în spațiul public a termenului "război" este o infracţiune care se pedepseşte în Rusia cu ani grei de închisoare.

 

Moscova a declanşat ostilitățile împotriva Ucrainei, prin ocuparea unei părți a teritoriului țări vecine, în ziua de 24 februarie 2022..

 

Un alt rezultat al reuniunii Consiliului Securităţii Rusiei ar putea fi înăsprirea restricţiilor în domeniul drepturilor civile şi paşi spre război şi economia planificată.