MENIU

Proteste masive în Germania. Lupte în stradă între activiştii de mediu și forțele de ordine - VIDEO

Sursa foto: Captură video / Twitter

În urma crizei energetice, Germania vrea să repornească centralele pe cărbune blocate după invazia Rusiei în Ucraina. Mii de activişti de mediu din vestul țării au organizat lupte în stradă cu forțele de ordine după ce li s-a cerut să părăsească satul Lutzerath pe care se află o mină de cărbune. Autoritățile cer eliberarea spațiului pentru extinderea zonei de cărbune, însă activiștii se luptă pentru a-i opri. 50 de sate au avut de suferit pierderi majore pentru ca activitățile miniere să se poată deșfășura. 

Primele ciocniri între protestatari și forțele de ordine au avut loc la intrarea într-o fermă din Lutzerath. Activiștii au format un cordon uman, au împiedicat pătrunderea polițiștilor în zonă și au aruncat cu obiecte în jandarmi.

Un activist a făcut apel la oficialități să oprească operațiunea. Oamenii se opun extinderii unei mine de lignit pe terenul pe care se află satul. Poliția se așteaptă ca manifestanții să opună rezistență în continuare, însă au promis să nu aresteze manifestanţii, ci să-i evacueze din tabără, iar apoi să-i împiedice să revină prin blocarea căilor de acces.

În ciuda protestelor, Guvernul a anunțat deja că de pe 4 octombrie anul acesta, cea mai mare companie energetică a Germaniei are nevoie să prelucreze cărbunele din zonă pentru a compensa reducerea livrărilor din Rusia.

Oamenii spun că se luptă de doi ani pentru a salva satul condamnat la dispariție. De la Al Doilea Război Mondial, aproximativ 300 de sate din Germania au fost distruse pentru a exploata resursele de cărbune de sub ele. 

Mai multe articole despre:
proteste germania activisti de mediu germania