Proteste la Paris față de acțiunile politicienilor din România
Mai mulţi români din Paris au protestat față de acțiunile clasei politice din România, declarându-se nemulţumiţi de ignoranţa şi cinismul guvernanţilor şi dorind, totodată, să le transmită acestora că nu vor rămâne indiferenţi la abuzurile acestora.
Protestul a fost organizat de Grupul Roșia Montană Paris, potrivit B1 TV.
”Românii din diaspora nu numai că nu-și denigrează țara de origine, dar fac eforturi susținute pentru a face cunoscute istoria, cultura și datinile țării lor, țară pe care o iubesc NECONDIȚIONAT și de care sunt mândri. Organizează, cu mari eforturi și fără sprijinul ministerului de resort, activități variate de promovare a Romaniei în lume, desfășoară proiecte de aducere a turiștilor străini în țară, încercând, prin aceasta, să faciliteze accesul direct la realitățile patriei noastre al celor interesati, și să schimbe, astfel, percepția, eventual negativă, asupra țării noastre”, se arată într-un comunicat transmis de comunitatea românească.
Mai multe pe B1 TV.
Mai multe articole despre:
Protest Grupul Roşia Montană Paris romanii din diaspora clasa politica