Proteste de amploare în Republica Moldova, la comanda rușilor. Manifestanții, luați pe sus de forțele de ordine - VIDEO
Au fost proteste de amploare în Republica Moldova finanțate de oligarhii ruși. Protestatarii au fost luați pe sus de forțele de ordine, iar mulți dintre ei și-au lăsat corturile și au luat-o la fugă. Aceștia au venit cu pancarte în limba rusă și amenințau că dorm în corturi în fața Parlamentului până când aleșii își vor da demisiile. Mișcarea a fost promovată și susținută de partidul ȘOR.
Aproape 6.000 de oameni au venit la o nouă manifestație organizată de Partidul ȘOR în centrul Chișinăului. Zeci de corturi au fost aduse în fața Parlamentului și a Președenției, acolo unde protestatarii au spus că vor sta până când aleșii poporului își vor da demisiile.
Zeci de corturi și pancarte cu mesaje în limba rusă au fost aruncate pe străzi și lăsate acolo, iar gunoaiele au fost strânse de forțele de ordine.
Protestatarii au fost aduși cu autocarele din mai multe zone ale țării de către opoziție, iar câțiva dintre ei erau sub influența alcoolului și s-au îmbrâncit cu oamenii legii.
Pentru a cincea oară consecutiv, în fiecare duminică, oligarhii ruși cu interese în Republica Moldova au susținut proteste față de Maia Sandu și guvernul său. Cei mai mulți participanți sunt persoane în vârstă.