MENIU

Protest INEDIT la Pentagon. Ce au cerut femeile din cadrul forțelor armate ale SUA

Aproximativ 30 de femei din forţele armate ale SUA au manifestat luni în faţa Departamentului Apărării din Washington pentru a atrage atenţia asupra agresiunilor hărţuirilor sexuale în mediul militar, informează AFP.

Protestatarele , aflate în serviciul activ sau în rezervă, au susţinut mesaje cum ar fi "Negarea nu e o politică" şi "Gata cu represaliile", împotriva atmosferei care nu încurajează denunţarea agresiunilor sexuale în cadrul forţelor armate. Gestul lor se înscrie în mişcarea lansată în reţelele sociale sub cuvântul-cheie #metoo (şi eu) şi în sprijinul unui proiect de lege iniţiat de senatoarea democrată Kirsten Gillibrand.

Datele oficiale ale Pentagonului arată că în ultimii cinci ani au fost semnalate circa 20.000 de astfel de cazuri, dar AFP consideră că în realitate ar fi mult mai multe, deoarece multe victimele care au vorbit despre agresiuni au suferit represalii. Legislaţia propusă de Gillibrand ar evita astfel de situaţii, de care se tem femeile hărţuite sexual sau violate.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării a dat asigurări că instituţia "încurajează denunţarea agresiunilor sexuale, pentru a permite victimelor să primească îngrijirile necesare şi pentru tragerea la răspundere a agresorilor". El a adăugat că Pentagonul "înţelege că are un rol important de jucat în dezbaterea naţională actuală privind agresiunile şi hărţuirile sexuale". "Ne angajăm să ne facem cunoscute succesele şi provocările, cu speranţa că ceea ce învăţăm poate fi de folos societăţii în ansamblu", a mai spus purtătorul de cuvânt Gary Ross.

Mai multe articole despre:
protest Pentagon #metoo