Protest din cauza bugetului, în Kosovo. Opoziţia a dat cu gaze lacrimogene în Parlament
Parlamentarii opoziției din Kosovo au lansat gaze lacrimogene, luni, în plen, încercând să pună presiune, din nou, pe guvern să renunțe la înțelegerile cu Serbia și cu Muntenegru, și pentru a submina votarea bugetului de stat pe 2016.
Doi parlamentari din Opoziţie au venit cu bombe lacrimogene ascunse în buzunarele de la sacouri. Când preşedintele Parlamentului, Kadri Veseli, a anunţat următoarea temă de discuţie, le-au aprins. Toată Opoziţia şi-a pus măştile şi a confiscat prezidiul.
Tuşind şi cu lacrimi în ochi, reprezentanţii partidelor aflate la Putere au continuat dezbaterile într-o altă sală. “Da, am lansat gaze lacrimogene. Ne vom continua mişcarea pentru a opri abuzurile Guvernului“, a declarat Konjufca, deputat al mişcării Vetevendosje.
Aceste proteste sunt cea mai gravă criza politică de când Kosovo și-a declarat independența față de Serbia, în 2008, comentează Reuters.
Bugetul de 1,8 mld. dolari a fost aprobat cu 78 de voturi pentru, după ce parlamentarilor opoziției li s-a interzis să intre în încăperea alăturată.