Promisiunile noului ambasador al SUA în Ucraina: „Rusia va da socoteală pentru atrocități și crime de război”
Noul ambasador american la Kiev, Bridget Brink, a promis, joi, că SUA vor ajuta Ucraina „să reziste” în fața agresiunii lui Vladimir Putin. Diplomatul Administrației Biden a dat asigurări că Rusia va da socoteală pentru toate atrocitățile și crimele de război comise.
La prima sa conferință de presă în calitate de ambasador al SUA în Ucraina, Bridget Brink s-a angajat să mențină „angajamentul ferm” al Washingtonului de a ajuta Ucraina să-și apere suveranitatea.
Diplomatul american, care a fost nominalizat de președintele Joe Biden la sfârșitul lunii aprilie și confirmat în unanimitate de Senatul SUA la 18 mai, a sosit în Ucraina recent, pentru a ocupa o funcție crucială rămasă vacantă aproape trei ani.
Aceasta a promis că va ajuta Ucraina să reziste invaziei declanşate de Moscova în 24 februarie și a garantat „o Europă paşnică şi stabilă”. Potrivit lui Bridget Brink, Washingtonul va veghea ca „lumea întreagă să ceară socoteală Rusiei pentru atrocităţile şi crimele de război”.