Bacalaureat 2015. Proba de istorie, anulată parţial în Belgia: subiectele au apărut pe Facebook
BACALAUREAT 2015. Liceenii belgieni vor fi scutiți marți de o parte din proba la istorie în CESS, echivalentul bacalaureatului în sistemul de învățământ local, după difuzarea subiectului pe rețelele de socializare în ajunul examenului, relatează AFP.
BACALAUREAT 2015. Această decizie a fost anunțată de ministrul educației în Belgia francofonă, Joelle Milquet, citată într-un comunicat de serviciile sale. Ea a denunțat 'iresponsabilitatea autorilor acestor scurgeri'.
BACALAUREAT 2015. Ministrul 'va depune plângere împotriva autorilor necunoscuți pentru violarea secretului profesional' și va cere administrației sale 'organizarea altor metode de transmitere de acum înainte securizate', au adăugat serviciile sale.
BACALAUREAT 2015. Una dintre cele patru părți ale examenului la istorie, care constă pentru liceeni în a realiza sinteza unui dosar legat de actualitatea secolului al XX-lea, a fost difuzată luni pe Facebook și pe alte rețele de socializare, potrivit imaginilor reluate de presa belgiană.
BACALAUREAT 2015. Tema — valul de atentate care a afectat Europa în anii 1960-1970 și cum au răspuns autoritățile germane și italiene — nu a mai avut deci secrete pentru elevi.
BACALAUREAT 2015. Această parte a examenului a fost deci anulată, dar celelalte trei — menținute.
BACALAUREAT 2015. Circa 60.000 de elevi francofoni înscriși în ultimul an de liceu la Bruxelles și în Wallonia (sudul țării) au început luni dimineața cu proba de limbă franceză examenul care le va permite să obțină Certificatul de Învățământ Secundar Superior (CESS), echivalent bacalaureatului.
BACALAUREAT 2015. Una dintre întrebările examenului de franceză — 'Care este specificul literaturii belgiene? ' — fusese și ea difuzată anterior, potrivit unor elevi care și-au exprimat surprinderea pe canalul privat RTL-TVI.
BACALAUREAT 2015. Ministrul nu a indicat luni dacă rezultatele la această probă vor fi validate.