Prințul Philip, soțul reginei Marii Britanii, internat de urgență
Prințul Philip al Marii Britanii, soțul reginei Elizabeth a II-a, a fost internat preventiv, în dimineața zilei de vineri într-un spital din Londra. Măsura a fost luată pentru observarea și tratarea unei maladii cunoscute, a anunțat Palatul Bickingham.
„Ducele de Edinburgh a venit din Norfolk, în această dimineață, la spitalul King Edward VII din Londra, pentru monitorizare și tratament legat de o maladie preexistentă. Internarea este o măsură preventivă, la recomandarea medicului majestății sale", se arată în comunicatul Biroului de presă al Palatului Buckingham.
„Internarea este o măsură de precauţie, la recomandarea medicului Alteţei Sale Regale”, se mai spune în comunicat.
Ducele de Edinburgh va rămâne câteva zile, a anunțat Casa regală.
Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică în august 2017, deşi a mai apărut ocazional la diverse evenimente. Pe 20 noiembrie 2017, prințul Philip a sărbătorit 70 de ani de căsătorie cu regina Elizabeth, aceasta fiind primul monarh britanic care a celebrat o nuntă de platină.
Ducele de Edinburgh a fost spitalizat de mai multe ori în ultimii ani, pentru diverse probleme de sănătate.
Cel mai recent a fost anul trecut, când a fost în spital pentru o intervenție chirurgicală la șold. În aprilie 2018, ducele a petrecut 10 zile în spital după operația la șold.
Și în 2011 a petrecut Crăciunul în spital după o operaţie la inimă. În 2012 nu a putut participa la festivităţile organizate pentru a marca împlinirea a 60 de ani de când soţia sa, regina Elisabeta a II-a, a preluat tronul Regatului Unit al Marii Britanii, după ce a fost internat în spital din cauza unei infecţii la vezica urinară.