MENIU

PRINCIPATUL MONACO, în DELIR! Soţia prinţului ALBERT aşteaptă PRIMUL COPIL al cuplului

Charlene şi Albert de Monaco

Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi soţia sa Charlene au anunţat vineri, într-un scurt comunicat, că aşteaptă un bebeluş, "înainte de sfârşitul anului".

"Prinţul Albert al II-lea şi prinţesa Charlène de Monaco au imensa bucurie să anunţe că aşteaptă un eveniment fericit", a comunicat Palatul princiar.

"Naşterea este prevăzută înainte de sfârşitul anului", adaugă Palatul princiar monegasc.

Prinţul Albert şi Charlene s-au căsătorit în iulie 2011, în cursul unei ceremonii fastuoase la Palatul princiar la care au participat circa 800 de invitaţi de marcă.

Cetăţenii principatului Monaco aşteptau cu nerăbdare anunţul naşterii unui prinţ care să perpetueze dinastia Grimaldi, care are 700 de ani.