MENIU

Principalii suspecți ai atacurilor de la Paris: Statul islamic sau al-Qaida

Atentatele multiple comise la Paris, soldate cu aproximativ 140 de morţi, poartă mărcile reţelelor teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida, care au ameninţat în mai multe rânduri Occidentul, în principal Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, cu atacuri, notează Mediafax.

Este foarte probabil ca atentatele să fi fost comise de islamişti, posibil chiar europeni, antrenaţi în tabere teroriste din Siria sau Irak.

Franţa participă la coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Administraţia de la Paris a anunţat recent că va trimite portavionul Charles de Gaulle în Golful Persic pentru intensificarea operaţiunilor antiteroriste.

Grupul terorist Stat Islamic a ameninţat Franţa de mai multe ori cu atentate, explicând că are mii de simpatizanţi în Europa care pot trece la atac.

Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în atentatele comise vineri seară la Paris. Alte 17 persoane au fost ucise în atacurile islamiste comise în Franţa în perioada 7-9 ianuarie.

Reţeaua teroristă Stat Islamic ocupă regiuni din Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un "califat islamic".

Organizaţia teroristă Al-Qaida nu trebuie eliminată dintre suspecţi, dat fiind că este în concurenţă cu reţeaua fundamentalistă Stat Islamic pentru afirmarea capacităţilor de a comite atentate.

Mai multe articole despre:
Paris atentat Al Qaida atac terorist Statul islamic