MENIU

Principala gară din Roma, evacuată după ce un bărbat înarmat a fost văzut în apropiere

Gara Termini, principala din Roma, a fost evacuată în această seară după ce un bărbat înarmat a fost semnalat pe calea ferată, a anunțat compania publică a căilor ferate italiene, informează AFP.

"Un bărbat înarmat a fost semnalat poliției feroviare la Roma Termini. Zona a fost evacuată", a anunțat Ferrovie dello Stato pe contul său de Twitter. La ora locală 20.27 circulaţia a fost reluată, progresiv, conform companiei publice a căilor ferate italiene.

Gara Termini este cea mai mare din Italia, prin care trec zilnic mii de pasageri. Pe rețelele sociale, au fost publicate fotografii cu evacuarea sau cu pasageri blocați în trenuri oprite în fața gării, scrie Agerpres.

Mai multe articole despre:
Roma panică bărbat înarmat gara termini