Primul militar rus acuzat de crime de război va fi judecat în Ucraina. Este suspect de ucidere a unui civil
Vadim Şişimarin, comandantul unui grup din cadrul unităţii 32010 a Diviziei a 4-a de blindate de gardă Kantemirovskaia, din regiunea Moscova, va fi trimis pe banca acuzaţilor pentru presupusa ucidere a unui civil în regiunea Sumî, nord-estul Ucrainei, a indicat Venediktova pe pagina sa de Facebook.
La 28 februarie, potrivit anchetei procuraturii, Şişimarin a ucis un bărbat neînarmat care mergea pe bicicletă pe marginea unui drum în localitatea Ciupohovka.
După un atac al armatei ucrainene, coloana din care făcea parte Şişimarin a fost distrusă, iar inculpatul, în compania altor patru militari, a fugit într-un vehicul civil sechestrat cu forţa.
La sosirea acestora la Ciupahovka, ei au văzut pe drum un bărbat (62 de ani), care vorbea la telefon, iar Şişimarin i-a tras în cap cu un pistol-automat Kalaşnikov pentru a-l împiedica să comunice forţelor ucrainene despre prezenţa lor.
Bărbatul a murit pe loc la doar câteva zeci de metri de casa lui, a indicat procurorul general ucrainean.
Militarul rus, în grad de sergent, chiar dacă se afla la comanda unei structuri a unităţii respective, a fost capturat de forţele ucrainene la 4 mai. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dat publicităţii un videoclip în care el recunoaşte că a împuşcat un civil.
Şişimarin riscă să fie condamnat la o pedeapsă între 10 şi 15 ani de închisoare sau închisoare pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat de acuzaţiile ce i se aduc, încălcarea legilor războiului, în asociere cu omor premeditat.
Peste 9.000 de proceduri judiciare au fost deschise în Ucraina împotriva militarilor ruşi pentru crime de război, iar procesul de aducere a acestora în faţa justiţiei a început, notează Ukrinform.