Primele cuvinte ale femeii trezite după 30 de ani de comă. Au stârnit lacrimile copiilor
O femeie s-a trezit dintr-o comă de aproape 30 de ani, spre uimirea medicilor și bucuria membrilor familiei. Ea a reușit să răspundă întrebărilor și să recite versuri din Coran.
Munira Abdulla, o femeie de 60 de ani din Emiratele Arabe Unite, a reușit o adevărată minune: s-a trezit dintr-o comă care durase 27 de ani, scrie thenational.ae.
Femeia a suferit un traumatism cranian în urma unui accident, în 1991, iar medicii nu se mai așteptau să își revină.
Membrii familiei au avut însă altă opinie. Fără să renunțe, ei au ținut-o pe Munira Abdulla în viață, prin diferite spitale, în ciuda scepticismului medicilor.
Recent, femeia s-a trezit.
S-a întâmplat într-un spital din Germania, acolo unde femeia ajunsese, cu ajutorul financiar al prințului moștenitor din Abu Dhabi.
Într-un moment în care, întâmplător, fiul femeii se certa cu personalul clinicii, Munira Abdulla a auzit vocile ridicate, a simțit că este ceva în neregulă și a început să scoată niște ”sunete ciudate”.
După trei zile, ea a scos primul cuvânt în aproape 30 de ani. A strigat numele fiului ei, care îi stătuse aproape în tot acest timp.
Munira Abdulla este în acest moment acasă, în Abu Dhabi, și urmează o terapie de recuperare. Vizitată de jurnaliști, ea a putut răspunde la întrebări, deși cu dificultate, și a recitat versuri din Coran.