MENIU

Primarul Romei a demisionat după un scandal privind cheltuielile nejustificate

Primarul Romei, Ignazio Marino, implicat într-un scandal legat de note de plată nejustificate și aflat în centrul atenției presei italiene de mai multe săptămâni, și-a prezentat joi demisia într-un mesaj adresat locuitorilor capitalei țării, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Am făcut alegerea: îmi prezint demisia", a declarat în mesajul său Ignazio Marino, amintind pierderea susținerii Partidului Democrat (PD) care l-a constrâns să renunțe la mandat și adăugând că, pentru a continua, "condițiile politice" erau "foarte reduse, chiar inexistente".

Primarul de stânga a pus totuși un bemol demisiei sale, menționând că, potrivit legii, are la dispoziție 20 de zile pentru a reveni asupra deciziei.

Ignazio Marino a precizat că va folosi acest termen pentru a vedea dacă este posibil "să reconstruiască acele condiții politice" pentru a rămâne în funcție, însă demersul său pare extrem de dificil, întrucât principalii lideri ai PD, inclusiv premierul Matteo Renzi, i-au întors spatele.

Dacă demisia va deveni efectivă peste 20 de zile, prefectul Romei va trebui să numească un comisar pentru a administra orașul până la viitoarele alegeri, cel mai probabil în primăvara viitoare.

Într-un comunicat publicat pe pagina sa Facebook mai devreme în cursul zilei, primarul Orașului Etern a dat asigurări că notele de plată în valoare de 20.000 de euro vizate de mass-media se referă la dineuri de lucru, dar preferă să returneze acești bani pentru a pune capăt polemicii.

O parte a presei italiene, care adoră să îl urască pe edil, a cercetat amănunțit toate notele de plată, în căutarea unei dovezi că a luat cina împreună cu soția sa, și nu cu un ambasador ori un om de afaceri.

Mai multe articole despre:
demisie primar Roma Ignazio Marino