MENIU

Prima reuniune NATO-Rusia după anexarea Crimeei

<p>Prima reuniune NATO-Rusia după anexarea Crimeei</p>

Ambasadorii celor 28 de state membre NATO s-au întâlnit, luni, cu omologul lor rus pentru prima dată după anexarea Crimeei de către Rusia, informează AFP.

Consiliul NATO-Rusia s-a reunit timp de aproximativ două ore la sediul Alianţei din Bruxelles, la solicitarea ambasadorului rus, Aleksandr Gruşko, a declarat Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO.

"Schimbul de replici a fost foarte franc", a subliniat Lungescu, precizând că fiecare parte şi-a susţinut "propria poziţie".

"Trebuie să avem toţi obiectivul promovării unei soluţii care să respecte legislaţia internaţională, inclusiv integritatea teritorială a Ucrainei, şi să contribuie la pacea şi securitatea euro-atlantică", a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Această reuniune, pur formală, nu a avut ca rezultat luarea unor decizii.

Mai multe articole despre:
Ucraina reuniune Crimeea consiliu nato-rusia