MENIU

PRIMA REACŢIE a partenerei oficiale a preşedintelui Franţei, în scandalul INFIDELITĂŢII

<p>Valerie Trierweiler</p>

Jurnalista Valérie Trierweiler, partenera lui Francois Hollande, nu a avut nicio reacţie publică la dezvăluirile despre relaţia amoroasă pe care acesta ar avea-o cu actriţa Julie Gayet, dar nu îl va însoţi pe preşedinte în vizita la Vatican, relatează presa franceză.

Potrivit site-ului francez Fait-Religieux.com, Trierweiler nu va merge cu Francois Hollande la Vatican pe 24 ianuarie, iar Palatul Élysée a negat că ar fi existat vreun blocaj impus de Sfântul Scaun. Preşedintele François Hollande va fi primit de Papa Francisc la Vatican pe 24 ianuarie, a anunţat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.

Jurnalista Valérie Trierweiler, partenera declarată a lui François Hollande, a păstrat tăcerea după dezvăluirile privind o relaţie amoroasă pe care preşedintele Franţei ar avea-o cu actriţa Julie Gayet.
Georges Fenech, un parlamentar din cadrul partidului de opoziţie Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de dreapta), cere demisia preşedintelui Francois Hollande, argumentând că există riscul "distrugerii valorilor" naţiunii, după dezvăluiri privind o relaţie amoroasă a şefului statului francez. "Trebuie să se pună problema demisiei lui François Hollande înainte ca valorile care au fondat o naţiune să fie distruse definitiv", a scris Georges Fenech, deputat UMP de Rhône, pe propriul blog.

Într-o reacţie la dezvăluirile revistei Closer despre o relaţie amoroasă a preşedintelui François Hollande cu actriţa Julie Gayet, parlamentarul a ridicat semne de întrebare în legătură cu cheltuirea fondurilor publice de către preşedintele socialist, criticat oricum pentru gestionarea crizei economice care afectează Franţa şi pentru o serie de măsuri controversate, inclusiv permiterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. "Cum să nu fim preocupaţi de prejudicii intolerabile aduse imaginii Franţei când şeful statului, care nu este un cetăţean ca ceilalţi, nu ezită să întreţină în faţa întregii lumi o relaţie nelegitimă la Elysée, fiind surprins pe scuter mergând la întâlniri galante, însoţit de agenţi de securitate remuneraţi din fonduri publice", a scris deputatul UMP, conform site-ului postului Europe1.

Georges Fenech este primul politician care cere demisia preşedintelui Hollande. Liderul Frontului Popular, Marine Le Pen, şi Harlem Désir, secretarul general al Partidului Socialist, au exprimat susţinere pentru respectarea vieţii private a preşedintelui.

Revista Closer a dezvăluit că François Hollande, în vârstă de 59 de ani, are o relaţie amoroasă cu actriţa Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani. Preşedintele Francois Hollande a sugerat că ar putea da în judecată publicaţia pentru încălcarea vieţii private, dar nu a negat informaţiile despre relaţia cu Julie Gayet.