MENIU

Prima doamnă a Ucrainei - Olena Zelenski, apel disperat: „Primii nou-născuţi în război au văzut tavanul de beton al subsolului”

Olena Zelenska - soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă în care reflectă asupra a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina de la începutul războiului.

„În pofida asigurărilor date de către mijloacele de propagandă susţinute de Kremlin, care numesc acest lucru o "operaţiune specială" - trăim, de fapt, o ucidere în masă a civililor ucraineni.

Poate că cele mai terifiante şi devastatoare efecte ale acestei invazii sunt victimele din rândul copiilor. Alice, în vârstă de opt ani, care a murit pe străzile din Okhtyrka în timp ce bunicul ei încerca să o protejeze. Sau Polina din Kiev, care a murit în bombardament împreună cu părinţii ei. Arseniy, în vârstă de 14 ani, a fost lovit în cap de resturi şi nu a putut fi salvat pentru că o ambulanţă nu a putut ajunge la timp la el din cauza incendiilor intense", a spus soția președintelui ucrainean.

„Primii nou-născuţi în război au văzut tavanul de beton al subsolului, prima lor respiraţie a fost aerul acru al subteranului şi au fost întâmpinaţi de o comunitate prinsă în capcană şi terorizată. În acest moment, există câteva zeci de copii care nu au cunoscut pacea în viaţa lor", a scris ea.

Prima doamnă a Ucrainei a discutat, de asemenea, despre provocările legate de obţinerea de îngrijiri medicale esenţiale, precum şi despre valul tot mai mare de refugiaţi.

Ea a spus că preşedintele rus Vladimir Putin a subestimat rezistenţa ucrainenilor.

„În timp ce propagandiştii de la Kremlin se lăudau că ucrainenii îi vor primi cu flori ca pe nişte salvatori, ei au fost întâmpinaţi cu cocteiluri Molotov", a scris ea.

Mai multe articole despre:
olena zelenski mesaj apel razboi ucraina