MENIU

Prima decizie radicală a președintelui Joe Biden

Joe Biden

Joe Biden a ținut, chiar din prima zi de mandat, să ia câteva decizii prin care să repare din gafele uriașe făcute de Donald Trump. O primă mutare a fost cea a revenirii SUA în Acordul de la Paris.

Preşedintele american Joe Biden a semnat, la doar câteva ore după preluarea funcţiei, 15 ordine executive, printre care pe cel vizând revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, informează Reuters şi AFP.

 

"Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum", a declarat Biden, din Biroul Oval.

 

Preşedintele democrat a promis în campania electorală că va readuce SUA în acord din chiar prima zi în care va ajunge la Casa Albă.

 

Fostul preşedinte Trump a notificat ONU asupra intenţiei SUA de a părăsi acordul în 2019, decizie care a devenit oficială în noiembrie 2020.

 

Un alt ordin vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar autorizat de preşedintele Donald Trump.

 

Noul lider de la Casa Albă a mai semnat ordine în domenii precum gestionarea pandemiei noului coronavirus şi inegalitatea rasială.

 

O altă decizie va pune capăt interdicţiei de călătorie care a fost instituită de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.

 

Biden a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat imigranţilor copii.

 

Noul preşedinte a dispus, de asemenea, purtarea măştilor de protecţie şi respectarea distanţării sociale în toate clădirile federale şi pe toate terenurile federale şi a pus capăt unei declaraţii naţionale de urgenţă care a constituit baza pentru realocarea unor fonduri federale în vederea construirii unui zid de-a lungul frontierei SUA-Mexic.

Mai multe articole despre:
joe biden sua acordul de la paris