MENIU

Prețurile din Marea Britanie, cele mai mari din ultimii 30 de ani. Angajaţii se confruntă cu o scădere reală a salariilor

Rata inflației din Marea Britanie a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani în decembrie 2021, fiind de 5,4%, potrivit datelor furnizate, miercuri, de Biroului Național de Statistică (ONS).

În noiembrie, indicele atinsese 5,1%. Este cea mai mare rată de creștere a prețurilor de consum din Marea Britanie, din martie 1992. Economiștii chestionați de Reuters se așteptau la o creștere de 5,2%. Lunar, prețurile de consum au crescut cu 0,5 la sută și au depășit, de asemenea, prognozele economiștilor, de 0,3 la sută.

„Prețurile la alimente au crescut puternic în continuare în timp ce majorările la mobile și haine au susținut de asemenea inflația anuală”, a precizat Grant Fitzner, economist la ONS.

„Ne așteptăm ca, pe ansamblu, inflația să urce la un vârf de 6,5% în aprilie”, a declarat, la rândul său, Yael Selfin, economist șef la KPMG UK, citat de Reuters.

Creșterea costului vieții a intensificat așteptările pe bursă că Banca Angliei va lua în considerare o nouă creștere a ratei dobânzii de referință, după ce aceasta a devenit prima dintre cele mai mari bănci centrale din lume care a început să majoreze costurile îndatorării, în luna decembrie a anului trecut.

Piețele vor urmări îndeaproape următoarea reuniune a Comitetului de politică monetară, din 3 februarie, la care va fi decisă rata cheie a dobânzii, după creșterea acesteia cu 15 puncte de bază la 0,25% în decembrie.

Biroul de statistică a publicat marți date care arată că salariile în Marea Britanie au crescut cu 3,8%în decembrie , ceea ce înseamnă că lucrătorii se confruntă cu o scădere reală a salariilor.