Preşedintele parlamentului ucrainean cere mai multe arme: Ucraina pierde zilnic 100 de oameni, iar alţi 500 sunt răniţi
Preşedintele parlamentului ucrainean s-a întâlnit vineri la Berlin cu cancelarul german Olaf Scholz pentru a cere Berlinului să livreze mai multe arme Ucrainei în războiul cu Rusia.
Ruslan Stefanciuk, îmbrăcat în haine de camuflaj, a fost primit de Olaf Scholz vineri. După întâlnire, Stefanciuk a indicat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea vizita Germania, dacă războiul merge bine pentru Kiev, menţionează dpa.
Ulterior, Stefanciuk a purtat convorbiri cu preşedintele german Frank Walter Steinmeier, fiind prima întâlnire a şefului statului german cu un înalt responsabil politic ucrainean de la disputa Steinmeier-Kiev legat de ceea ce Ucraina consideră sprijinul acordat în trecut de acesta Rusiei.
Ucraina i-a refuzat o vizită la Kiev preşedintelui german la jumătatea lui aprilie, când acesta a vrut să-i însoţească pe preşedinţii Poloniei şi ale celor trei republici baltice exsovietice, dar peste circa o lună Steinmeier şi Zelenski au discutat la telefon, acesta din urmă invitându-l pe primul şi întregul guvern german să viziteze Kievul. Ulterior, ministrul german de externe Annalena Baerbock a efectuat o vizită în Germania.
Mai devreme în cursul zilei de vineri, după o întâlnire cu membri ai parlamentului german, Stefanciuk şi-a reiterat apelul ca Germania să livreze armament greu mai vechi păstrat în depozitele sale, ca tancuri Leopard şi vehicule de luptă Marder. La începutul vizitei sale, joi seara, el declarase însă, potrivit dpa: "Fireşte, avem nevoie în primul rând de arme moderne. Putem lupta şi rezista cu arme vechi din stocurile vechi, dar armele noi sunt mai eficiente".
Stefanciuk a salutat anunţul de miercuri al lui Scholz privind livrarea de armament greu, dar a subliniat că acest lucru trebuie să se întâmple rapid, Ucraina pierzând zilnic 100 de oameni, iar alţi 500 fiind răniţi.
Scholz a spus că Ucraina va primi din stocurile armatei germane sistemul antiaerian german Iris-T, sistemul radar COBRA şi patru sisteme de lansatoare de rachete Mars II, cu o rază de până la 40 km. Germania a promis anterior 50 de tancuri Gepard şi şapte obuziere Panzerhaubitze 2000.