MENIU

Președintele Germaniei: M-am înșelat în privința lui Putin, nu am crezut că își va duce țara către ruină complete

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Președintele german, Frank-Walter Steinmeier, mult timp un susținător al apropierii Occidentului de Rusia, își regretă acum poziția, în special susținerea pentru gazoductul Nord Stream 2, despre care spune că a fost „o greșeală clară”. El recunoaște totodată că s-a înșelat „ca mulți alții” în privința lui Vladimir Putin, relatează Reuters.

Frank-Walter Steinmeier, un social-democrat care a fost ministru de externe în timpul cancelarului Angela Merkel, a spus că invazia Rusiei în Ucraina arată că el, ca  și alții, trebuie să recunoască în mod onest ce a greșit.

„Nu am reușit să construim o casă europeană comună. Nu am crezut că Vladimir Putin își va duce țara către ruină completă, economică, politică și morală, doar de dragul nebuniei sale imperiale. În acest sens, eu, ca și alții, m-am înșelat”, a declarat Steinmeier.

„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a mai spus el. „Ne-am legat de o punte în care nici Rusia nu mai credea și în privința cărei alți parteneri ne-au avertizat”, a recunoscut președintele german.

Steinmeier a făcut parte din acea aripă a SPD, aflată sub influența fostului cancelar german Gerhard Schroeder, care considera că legăturile economice strânse cu Rusia sunt o modalitate de a o ancora într-un sistem global orientat spre Occident.

Gazoductul Nord Stream 2, proiect în prezent anulat, a fost o piesă centrală a acestei strategii, deși criticii săi au avertizat că ar duce la slăbirea economică a Ucrainei prin eliminarea acestei țări din tranzitul energiei ruse către Europa.