MENIU

Preşedintele bulgar propune introducerea VOTULUI OBLIGATORIU pentru a combate fraudarea alegerilor

Rosen Plevneliev, preşedintele Bulgariei

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a propus miercuri organizarea unui referendum în mai, în vederea introducerii unui vot obligatoriu la alegeri, pentru a combate frauda care afectează în mod regulat scrutinele din această ţară, cea mai săracă din Uniunea Europeană, relatează AFP.

"O obligaţie de a vota va preveni manipulări ale voturilor", a apreciat preşedintele bulgar, într-o alocuţiune televizată.

Alegerile în Bulgaria au fost marcate în ultimii ani de practici frauduloase, precum cumpărarea de voturi sau exercitarea unor presiuni din partea unor companii asupra angajaţilor.

La sfărşitul alegerilor legislative anticipate din mai 2013, observatori internaţionali au semnalat "încălcări grave" ale regulilor electorale, referindu-se în special la practica endemică de cumpărare a voturilor.

Propunerea lui Plevneliev urmează să fie examinată în Parlament, unde totuşi are puţine şanse de succes, deoarece socialiştii şi liberalii, care numără 120 de deputaţi din totalul de 240, se opun unui vot obligatoriu şi unui scrutin majoritar.

Preşedintele bulgar a pledat în favoarea unui scrutin majoritar parţial, precum şi a unui vor prin internet, cu scopul de a creşte rata de participare la alegeri. Potrivit lui Plevneliev, aceste două propuneri, de asemenea, ar trebui să fie supuse unui referendum.

Un proiect al noului cod electoral urmează să fie discutat în curând în Parlament, în perspectiva unor alegeri municipale în 2015, prezidenţiale în 2016 şi legislative în 2017.

Echipa de la putere este acuzată că are legături cu oligarhia. În iunie şi iulie, bulgarii au manifestat zilnic la Sofia şi în alte oraşe mari, pentru a cere demisia Guvernului.

Începând din toamna 2013, a început o mişcare a studenţilor, susţinută de opoziţia conservatoare din Parlament.