Preşedintele american, contestat în America Latină
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, aliatul său bolivian, Evo Morales şi preşedintele Adunării naţionale din Cuba, Ricardo Alarcon s-au întâlnit în oraşul El Alto din Bolivia, recent lovită de un val de inundaţii.
După ce a promis un ajutor de 15 milioane de dolari - de zece ori mai mult decât ajutorul trimis de Washington - Chavez, care întreprinde un turneu paralel cu cel al lui Bush în America Latină, s-a lansat în atacurile obişnuite la adresa preşedintelui american.
"Domnule preşedinte al Statelor Unite, care este cauza fundamentală a acestei sărăcii, a acestei mizerii? Exact asta reprezentaţi, cauza principală este Imperiul, care e principalul vinovat... Dumneavoastră sunteţi cauza mizeriei, domnule preşedinte, plecaţi de-aici. Gringo Go Home!"
Discursurile celorlalţi doi lideri politici nu au fost mai sărace în atacuri la adresa americanilor.
George Bush, care a ajuns în Guatemala - a patra etapă a turneului său latino-american - încearcă să consolideze relaţiile Washingtonului cu aliaţii centrişti şi de dreapta de pe continent tocmai de teama influenţei crescânde a retoricii lui Chavez.
Liderul de la casa Albă a fost aşteptat în Guatemala, ca şi în celelalte trei state deja vizitate, cu proteste de stradă şi efigii arse. În acelaşi timp, Chavez a plecat spre statul vecin, Nicaragua, unde va întâlni un alt aliat, fostul lider sandinist Daniel Ortega.
Preşedintele venezuelean este foarte popular în America de Sud datorită ajutoarelor financiare pe care le-a acordat mai multor state de pe continent.