MENIU

Premiul Nobel pentru Pace, câştigat de Malala Yousafzai şi Kailash Satyarthi

Malala Yousafzai

Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat tinerei pakistaneze Malala Yousafzai, pentru lupta acesteia în favoarea educaţiei fetelor din întreaga lume, şi indianului Kailash Satyarthi.

Malala Yousafzai a devenit cea mai tânără laureată din istoria de 114 ani a premiilor Nobel, militanta pentru dreptul la educaţie, în vârstă de 17 ani, primind această distincţie "pentru lupta sa eroică prin care a devenit un simbol al dreptului tinerelor la educaţie", notează Mediafax.

Ea militează de mai mulţi ani pentru dreptul fetelor de a accede la educaţie, motiv pentru care a fost ţinta unei tentative eşuate de asasinat în urmă cu doi ani, la 9 octombrie 2012.

Mai puţin cunoscut opiniei publice, Kailash Satyarthi, în vârstă de 60 de ani, "a dat dovadă de curaj conducând demonstraţiile paşnice împotriva exploatării copiilor în scopuri financiare". Comitetul Nobel a subliniat că toate manifestaţiile conduse de Satyarthi s-au desfăşurat fără violenţă, "în tradiţia lui Gandhi".

"Copiii trebuie să meargă la şcoală şi nu să fie exploataţi financiar", a afirmat preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.