MENIU

Premierul Scoţiei: Parlamentul scoţian ar putea bloca, prin veto, ieşirea Marii Britanii din UE

Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a declarat duminică, într-un interviu, că Parlamentul scoţian ar putea bloca, prin veto, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează The Independent.

În baza aranjamentelor complexe din Marea Britanie menite să descentralizeze puterea şi să le acorde prerogative Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord, legile adoptate la Londra pentru a pune în aplicare votul de ieşire din UE au nevoie de aprobarea legislativelor din cele trei teritorii.

Întrebată, într-un interviu acordat BBC, dacă ia în calcul posibilitatea de a cere Parlamentului scoţian să nu acorde această aprobare, Sturgeon a răspuns: “Bineînţeles”, scrie news.ro.

 

PROMOTIE URIASA LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI!!!



“Dacă Parlamentul scoţian analizează această chestiune pe baza a ceea ce este corect pentru Scoţia, atunci opţiunea de a spune că nu vom vota pentru ceva ce este împotriva interesului Scoţiei va fi, bineînţeles, pe masă”, a adăugat oficialul.

“Nu mă înţelegeţi greşit, îmi pasă de restul Marii Britanii, îmi pasă de Anglia, de aceea sunt atât de supărată din cauza deciziei care a fost luată la nivelul Marii Britanii. Dar treaba mea, ca premier, treaba Parlamentului scoţian, este să judecăm aceste lucruri pe baza a ceea ce este în interesul poporului Scoţiei", a subliniat Sturgeon.

Întrebată ce va face dacă Guvernul central al Scoţiei încearcă să împiedica teritoriul să organizeze un nou referendum pentru independenţă, Sturgeon a dat asigurări că este „de neconceput” ca Londra să stea în calea dreptului Scoţiei de a-şi exercita prerogative democratice.

Manifestul Partidului Naţional Scoţian pentru alegerile din luna mai prevedea că Parlamentul scoţian ar trebui să aibă dreptul să organizeze un nou vot privind independenţa, dacă există schimbări “semnificative şi materiale” la circumstanţele din 2014, când a avut loc referendumul precedent.

Anterior, Sturgeon a declarat că Marea Britanie în care Scoţia a decis să rămână în urmă cu aproximativ doi ani a dispărut odată cu votul pentru Brexit, a declarat duminică premierul scoţian, Nicola Sturgeon, subliniind că un nou referendum pentru independenţa teritoriul este “foarte probabil”.

Spre deosebire de englezi, majoritatea scoţienilor au votat joi, la referendum, pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

Autorităţile de la Edinburgh au avertizat, la scurt timp după anunţarea rezultatelor referendumului, că teritoriul şi-ar putea cere din nou independenţa de Londra şi că vor face totul pentru a “proteja locul Scoţiei în UE”.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a subliniat sâmbătă că Scoţia face parte din Marea Britanie, i se aplică prevederile constituţionale, iar Bruxelles-ul nu va face alte speculaţii.

Un sondaj dat publicităţii duminică arată că 59% dintre persoanele intervievate vor ca Scoţia să se despartă de Marea Britanie. În 2014, la un referendum organizat în acest sens, 45% dintre alegători au votat pentru independenţă. Mulţi au votat împotrivă de teamă că, în cazul obţinerii independenţei, Scoţia ar fi rămas în afara UE. În consecinţă, ţara a rămas în Regatul Unit.

Mai multe articole despre:
Bruxelles Scoţia Brexit nicola sturgeon