MENIU

Premierul Rusiei, avertisment de ultimă oră către liderii europeni

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis un mesaj, duminică, liderilor politici europeni, în care îi îndeamnă să facă tot posibilul pentru a menţine "relaţiile de prietenie" cu Rusia. Medvedev a făcut aceste declaraţii în Slovenia, la o ceremonie dedicată prizonierilor de război ruşi decedaţi la Vrsic în al II-lea Război Mondial, informează site-ul agenţiei TASS.

"Faptul că la ceremonia de astăzi sunt atât sloveni, cât şi ruşi demonstrează prietenia continuă şi tradiţia minunată dintre cele două popoare. Apreciem foarte mult acest lucru", a declarat Medvedev, potrivit Mediafax. 

În acest context, Medvedev a subliniat faptul "politicienii europeni trebuie să facă totul pentru a continua relaţiile de prietenie".

"Popoarele doresc acest lucru", a adăugat Medvedev.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt afectate de conflictul din estul Ucrainei.

Putin ia măsuri față de extinderea NATO: Flota rusă își va extinde activitatea în Marea Neagră