MENIU

Premierul indian a efectuat o vizită surpriză în Pakistan, o premieră după mai mult de zece ani

Prim-ministrul indian Narendra Modi s-a întâlnit vineri cu omologul său pakistanez Nawaz Sharif, în cadrul unei vizite surpriză pe care a efectuat-o în Pakistan, prima în ultimii mai bine de zece ani a unui șef de guvern indian, transmite AFP.

Această vizită a intervenit la câteva săptămâni după anunțarea reluării convorbirilor de pace între cele două puteri nucleare rivale, anunț ce a fost făcut în urma unei întrevederi a șefilor diplomaților celor două țări la Islamabad, scrie Agerpres.

Potrivit analiștilor, această vizită reprezintă un semnal de normalizare a relațiilor între cele două state vecine care au purtat trei războaie până în prezent.

Premierul indian, care în prima parte a zilei de vineri a fost într-o vizită oficială în Afganistan, a fost primit de premierul pakistanez pe aeroportul din Lahore. Cei doi demnitari s-au deplasat apoi cu elicopterul la reședința șefului guvernului pakistanez, unde s-au întreținut într-o ambianță cordială, dealtfel vineri fiind și ziua de naștere a gazdei.

Prim-ministrul indian a plecat din Pakistan fără a face declarații publice.

Ultima vizită în Pakistan a unui premier indian a avut loc în anul 2004, pe vremea când guvernul indian era condus de Atal Bihari Vajpayee, căruia i-a fost atribuită o dezghețare a relațiilor u autoritățile de la Islamabad.

În mai 2014, premierul pakistanez Nawaz Sharif a participat la depunerea jurământului de către omologul său indian, ceea ce a reprezentat o premieră.

Însă, notează AFP, optimismul s-a diminuat odată cu intensificarea ciocnirilor transfrontaliere în Cașmir, o regiune din Himalaya revendicată de cele două țări din 1947, de la declararea independenței lor de Indiile britanice.

În data de 9 decembrie, India și Pakistanul au căzut de acord să reia negocierile la nivel ministerial. Aceste negocieri, care au fost întrerupte în 2008 după atentatele islamiste de la Bombay, și apoi relansate în 2011, au rămas într-un stadiu nefinalizat din cauza reizbucnirii tensiunilor în ultimii doi ani.

Mai multe articole despre:
India premier india vizita prim ministru