MENIU

Premierul grec: Europa trebuie să renunțe la "cercul vicios" al sancțiunilor împotriva Rusiei

Premierul grec, Alexis Tsipras, a declarat, miercuri,  la Moscova, într-o conferință de presă comună cu președintele rus, Vladimir Putin, că pentru soluționarea crizei ucrainene, Europa trebuie "să renunțe la cercul vicios al sancțiunilor" împotriva Rusiei, țară pe care nimeni nu o poate exclude dintr-o nouă arhitectură de securitate, transmite AFP, citată de Agerpres. 

"Sancțiunile nu contribuie la apărarea dreptului internațional", a adăugat premierul grec, referindu-se tot la conflictul din Ucraina, în opinia sa 'cheia' soluționării acestuia fiind respectarea și implementarea acordurilor de pace de la Minsk.

Tsipras a ținut să sublinieze că economia greacă 'a suferit mult' din cauza embargoului instituit de Moscova asupra produselor agroalimentare importate din Uniunea Europeană ca replică la sancțiunile occidentale.

Cu toate acestea, președintele Putin i-a luat speranța că Moscova va face vreo favoare Greciei, la acest capitol.

"Este regretabil că aceste contra-sancțiuni afectează Grecia (...), dar nu putem face excepții pentru nicio țară din UE", a precizat liderul de la Kremlin, în timpul conferinței de presă.

Caracterizat de unii analiști drept calul troian al Rusiei în Europa, premierul grec a încercat să combată și criticile liderilor europeni, față de gestul său de a face o vizită oficială, la Moscova, în contextul relațiilor tensionate dintre UE și Rusia, generate de acțiunile acesteia din urmă împotriva Ucrainei.

"Grecia este o țară suverană și are dreptul necondiționat de a duce o politică internațională multiformă și să profite de rolul ei politic ca țară europeană, mediteraneană și balcanică. Trebuie să se revină la dialog și la o nouă arhitectură de securitate. Nimeni nu-și poate imagina ca Rusia să nu participe" la această arhitectură, a subliniat Tsipras, promițând că țara sa va favoriza crearea unor 'punți de cooperare și dialog' între UE și Rusia.