MENIU

Premierul britanic rămâne pe poziții: "Brexitul se va produce la 31 octombrie"

Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi-a reiterat luni, într-o scurtă declaraţie din faţa reşedinţei sale din Downing Street 10, hotărârea ca ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să se producă la 31 octombrie, şi s-a declarat împotriva alegerilor anticipate, transmit Reuters şi AFP.

El a insistat că 'nu există nicio circumstanţă în care va cere UE o amânare a Brexit-ului'. 'Ieşim la 31 octombrie, fără niciun dubiu', a subliniat Johnson.

'Şansele de a încheia un acord au crescut în ultimele trei săptămâni', a explicat Boris Johnson, încercând să-i convingă pe parlamentarii conservatori ca, la reunirea legislativului marţi, să nu voteze alături de opoziţie pentru a bloca Brexit-ul. 'Cred că vom obţine un acord la summitul (UE) din octombrie', a afirmat el.

'Eu nu vreau alegeri, voi nu vreţi alegeri', a spus Johnson.

Parlamentari care se opun planurilor lui Johnson vor să introducă un proiect de lege care să-l oblige pe şeful guvernului să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020.

Textul îi cere lui Johnson să solicite Uniunii Europene să amâne Brexit-ul dacă, până la 19 octombrie, premierul nu a reuşit să obţină un nou acord cu UE sau nu a primit aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

'Scopul Legii este să asigure că Regatul Unit nu părăseşte Uniunea Europeană la 31 octombrie fără un acord, dacă parlamentul nu consimte', a scris parlamentarul Hilary Benn pe Twitter, unul din autorii proiectului prezentat pe reţeaua socială

Mai multe articole despre:
Boris Johnson Brexit