MENIU

Premierul Boris Johnson, la un pas de o anchetă privind un posibil conflict de interese

Premierul britanic, Boris Johnson, este suspectat de un posibil conflict de interese pe vremea când era primar al Londrei, din cauza legăturilor sale cu o femeie de afaceri care a beneficiat de finanţări publice, ceea ce ar putea duce la deschiderea unei anchete penale împotriva sa, informează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.

Potrivit Sunday Times, Jennifer Arcuri, fostul manechin american devenită femeie de afaceri, ar fi obţinut în total 126.000 de lire sterline (aproximativ141.000 de euro) din banii publici şi a putut beneficia de un acces privilegiat la evenimente oficiale datorită legăturilor sale cu Boris Johnson.

Premierul britanic - care a înregistrat de la sosirea sa la putere la sfârşitul lunii iulie mai multe eşecuri amare atât în parlament, cât şi în justiţie în privinţa dorinţei sale de a realiza cu orice preţ Brexitul la 31 octombrie - a fost primar al Londrei între 2008 şi 2016.

În urma dezvăluirii acestui caz, administraţia regiunii metropolitane a Londrei (Greater London) a sesizat serviciul competent în materie - independentul Office for Police Conduct (IOPC) - pentru a evalua dacă este necesară deschiderea unei anchete penale împotriva fostului primar al Londrei, a indicat aceasta vineri într-un comunicat.

Se pare că, datorită prieteniei sale cu Boris Johnson, Jennifer Arcuri a putut participa la misiuni comerciale şi a beneficiat de contracte de sponsorizare de care ea şi societăţile sale nu ar fi putut beneficia altfel, potrivit textului.

În cauză sunt un contract de sponsorizare din 2013 pentru o sumă de 10.000 lire sterline (11.200 euro) şi un altul de 1.500 de lire sterline (1.700 de euro) în 2014, de care a beneficiat compania sa Innotech. De asemenea, ea ar fi putut avea acces la evenimente în Singapore sau în Malaezia, ori la New York.

Potrivit Sunday Times, Jennifer Arcuri ar fi primit, de asemenea, 15.000 de lire sterline (circa 17.000 de euro) din fonduri guvernamentale în 2014 în cadrul programului destinat încurajării antreprenorilor străini să înfiinţeze societăţi în Regatul Unit şi a reuşit să obţină anul acesta 100.000 de lire sterline (112.000 de euro) din fonduri destinate companiilor britanice în timp ce se mutase în SUA.Această sumă din urmă a fost îngheţată de guvern.

Atât Boris Johnson, cât şi Jennifer Arcuri au contestat orice fel de nereguli, notează AFP.