Premierul Australiei, Malcolm Turnbull, apare în Panama Papers
Numele premierului australian Malcolm Turnbull este citat în documentele "Panama Papers" ca fost director al unei societăți offshore, o dezvăluire care apare în plină campanie electorală, scrie AFP.
Cotidianul Australian Financial Review a făcut această dezvăluire joi, la câteva zile după publicarea on-line a circa 200.000 de documente "Panama Papers" pe site-ul Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), potrivit agerpres.ro.
La începutul anilor 1990, fostul bancher multimilionar a fost timp de doi ani director al firmei Star Technology Service Limited, înregistrată în Insulele Virgine Britanice de cabinetul panamez de avocatură Mossack Fonseca.
A recurge la societăți offshore nu este ilegal în sine, iar prim-ministrul australian a dezmințit orice comportament inadecvat.
"Pot să vă spun că, așa cum este recunoscut și în articol, nu a existat absolut nicio ilegalitate", a declarat el presei la Melbourne, unde se afla în campanie în vederea alegerilor legislative anticipate de la 2 iulie care se anunță strânse.
"Nu este nimic nou. Firma în cauză era o filială a unei societăți cotate în Australia", a adăugat el.
Potrivit Australian Financial Review, Malcolm Turnbull și fostul premier al statului Noul Wales de Sud Neville Wran au intrat în consiliul de administrație al societății în octombrie 1993, în vederea dezvoltării unei mine de aur din Siberia, numită Sukhoi Log.
Cei doi au demisionat în 1995, iar firma a dat faliment în 1998.