MENIU

PREGĂTIRI DE RĂZBOI. Declaraţia ÎNGRIJORĂTOARE a secretarului general NATO

Pregătiri de război

NATO va lua măsuri pentru ca mii de soldaţi să poată fi mobilizaţi rapid în estul Europei, pentru a fi "mai vizibilă" şi a "lovi puternic" dacă va fi necesar, a promis luni secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.

Cei 28 de şefi de stat ai Alianţei urmează să adopte la summitul de joi şi vineri un plan de reactivitate (Readiness action plan, RAP), în replică la atitudinea Rusiei în criza ucraineană, considerată o ameninţare directă de aliaţii din regiune (statele baltice, Polonia, România, Bulgaria).

Mii de soldaţi ai forţelor aeriene, terestre şi maritime, susţinuţi de forţe speciale, vor putea fi mobilizaţi "în câteva zile". "Acest lucru înseamnă o prezenţă mai vizibilă a NATO în estul" Europei, cât timp va fi necesar, a afirmat Rasmussen.

Dar această prezenţă nu va avea caracter permanent, a subliniat el, deoarece acest lucru ar fi contrar Actului fondator NATO-Rusia din 1997, potrivit mediafax.ro.

"Acest lucru va necesita instalaţii de recepţie pe teritoriul NATO şi echipamente prepoziţionate, precum şi experţi în logistică şi în comandament şi control. Această forţă va fi uşoară, dar capabilă să lovească puternic dacă va fi necesar", a precizat el.

Mai multe articole despre:
NATO militari trupe Anders Fogh Rasmussen