Pregătește Trump un atac nuclear asupra Coreei de Nord?
Intenția SUA de a se dota cu arme nucleare cu putere scăzută este analizată de publicația franceză Le Nouvel Observateur. Riscul unui război atomic apare drept cel mai ridicat din ultimi treizeci de ani și una dintre variante este chiar cea a unui atac preventiv al SUA împotriva Coreii de Nord.
SUA au anunțat că se vor dota cu arme nucleare de putere scăzută, iar una dintre posibilele ținte ale unui eventual atac preventiv este Coreea de Nord.
”Până nu demult era clar că Statele Unite vor putea folosi arsenalul lor atomic - compus în principal din arme termonucleare extrem de puternice, capabile să distrugă regiuni întregi – doar în cazul unui atac masiv din partea Uniunii Sovietice, devenită Federația Rusă. Și că altfel, armele vor putrezi în buncărele lor, vreme nedefinită.
Cu toate acestea, în documentul strategic publicat vineri, președintele Statelor Unite anunță, printre altele, că va ordona producerea de noi focoase nucleare de putere redusă (adică echivalentul bombei care a distrus Nagasaki). Și că acestea vor fi purtate de rachete balistice cu rază lungă, dar foarte precise. Cu alte cuvinte, el avertizează că este gata să folosească arme atomice pentru misiuni de luptă, inclusiv distrugerea preventivă a instalațiilor inamice.
În mod evident, ne gândim la instalațiile nucleare iraniene și mai ales la cele nord-coreene. Donald Trump a asigurat în repetate rânduri că, într-un fel sau altul, va pune capăt programului atomic periculos al lui Kim Jong Un. Cum va reacționa însă tânărul lider de la Phenian la această amenințare străvezie? Lovind la rându-i, preventiv, în Guam sau Seul? În orice caz, niciodată de la criza rachetelor din Europa, de la începutul anilor 1980, amenințarea nu a fost atât de aproape. Dar, oare, ar fi cineva cu adevărat surprins de o asemenea nebunie din partea lui Donald Trump?”, scrie Le Nouvel Observateur, citat de RFI Romania.
Strategia nucleară americană
Statele Unite doresc să se doteze cu arme nucleare cu putere scăzută ca răspuns în principal la reînarmarea Rusiei, potrivit noii "poziţii nucleare", publicată vineri de Pentagon, scrie AFP.
Noile arme, care stârnesc temerile experţilor în ce priveşte relansarea proliferării şi riscul mai ridicat de conflict nuclear, reprezintă un "răspuns la expansiunea capacităţilor nucleare ale Rusiei", a declarat presei Greg Weaver, responsabil cu capacităţile strategice în statul-major american.
Apreciind că situaţia mondială este în prezent mai complexă decât în 2010, data publicării ultimei sale examinări a dispozitivului nuclear, Pentagonul citează în acest document, a cărui versiune preliminară s-a scurs luna trecută în presă, ameninţările din partea Chinei, Coreii de Nord şi Iranului.
Ce nelinişteşte însă Washingtonul este mai ales "revenirea hotărâtă a Moscovei la concurenţa între marile puteri", după cum a subliniat secretarul american al Apărării, Jim Mattis, în prefaţa la acest document de 75 de pagini.
Potrivit Washingtonului, Rusia este pe punctul de a-şi moderniza un arsenal de 2.000 de arme nucleare tactice, ameninţând ţările europene la graniţe sale şi ignorând obligaţiile sale ce decurg din tratatul de dezarmare New START care nu contabilizează decât armele strategice servind ca bază la doctrina descurajării.
Pentagonul a constatat o "disparitate" între capacităţile ruse şi cele ale SUA şi NATO, a explicat Greg Weaver.
"Am ajuns la concluzia că strategia şi capacităţile noastre actuale sunt clar percepute de ruşi ca posibil insuficiente pentru a-i descuraja să facă două lucruri: să lanseze lovituri nucleare limitate pentru a face presiune asupra NATO în cursul unui conflict convenţional pe cale de a se înrăutăţi şi să utilizeze mai pe larg armele nucleare pentru a învinge în faţa armelor convenţionale ale NATO dacă ameninţările sale eşuează", a precizat el.
Moscova se teme că va fi dominată rapid în cazul unui conflict cu occidentalii. Pentru a compensa, ruşii au adoptat o doctrină "escaladare-dezescaladare" care constă în face uz primul de arma nucleară, scrie Agerpres.