Preț record pentru o clădire de pe celebrul bulevard Champs Elysees
Compania franceză de asigurări Groupama a anunţat joi vânzarea cu 613 milioane de euro a imobilului său de la numărul 79 de pe Champs-Elysees, o sumă record pentru un edificiu situat pe celebrul bulevard parizian.
Clădirea a fost cumpărată de fondul suveran norvegian Norges Bank Investment Management.
Imobilul va găzdui sediul companiei de echipamente sportive Nike, unde vor fi regrupate echipele europene şi franceze, dar şi un spaţiu comercial de 4.300 de metri pătraţi.
Suma acestei tranzacţii reprezintă un record pentru bulevardul parizian, depăşind pragul de 600 de milioane de dolari, înregistrat cu ocazia vânzării clădirii de la numărul 114 de pe Champs-Elysees, devenită un magazin al companiei Apple, potrivit unui comunicat al cabinetului de consultanţă în comunicare Evidence.
Preţul atins pe metru pătrat a fost de aproape 80.000 de euro pentru o suprafaţă utilă a clădirii estimată la 7.700 de metri pătraţi.
"Situaţia strategică" a locului, poziţionat "într-un unghi foarte vizibil pe segmentul cel mai bine valorificat de pe bulevardul cel mai vizitat din Europa (100 de milioane de vizitatori pe an)", justifică acest preţ uriaş de vânzare, a transmis compania Groupama într-un comunicat.
După o renovare a clădirii, inclusă în patrimoniul istoric, ce a necesitat cinci ani pentru a fi finalizată, compania americană Nike îşi va deschide în acest imobil cea de-a treia "House of Innovation", după cele din Shanghai şi New York.
Acest proiect de revalorizare imobiliară s-a înscris în programul Champs-Elysees 2024, anul în care Parisul va găzdui Jocurile Olimpice de vară.
Groupama a subliniat că suma obţinută din această vânzare va fi reinvestită "pentru a constitui plusvaloarea şi randamentele" viitoare ale acţionarilor săi.