Președintele FIJ Marius Vizer s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu
Președintele Federației Internaționale de Judo Marius Vizer s-a întâlnit la Tel Aviv cu premierul Benjamin Netanyahu.
Întâlnirea lui Marius Vizer cu premierul Benjamin Netanyahu, dar și cu ministrul israelian al Sportului, Miri Regev, a avut loc miercuri, în ajunul începerii Campionatelor Europene de Judo desfășurate la Tel Aviv.
În timpul vizitei, cei trei au discutat despre diverse aspecte ale judo-ului mondial.
Președintele Vizer a declarat că sportul ar trebui să fie un model de prietenie, pace și solidaritate pentru noile generații, cu scopul de a construi o lume modernă și stabilă.
Marius Vizer l-a felicitat pe Serghei Soloveicik, președintele Federației Europene de Judo, pentru organizarea competiției din Israel.