Pragmatismul lui Putin, superior fixațiilor occidentale. Rivalitatea Washington-Moscova rămâne mare
Rivalitatea Washington – Moscova va rămâne mare, măcar până la învestirea oficială a lui Donald Trump, la sfârșitul lui ianuarie, iar din acest punct de vedere înfrângerea insurecției jihadiste la Alep nu este deci decisivă; administrația Obama va continua să sprijine, cel puțin indirect, grupările radicale (mai ales prin intermediul Turciei), pentru a distruge la maximum jocurile Rusiei, scrie jurnalistul Radu Pădure, pe evz.ro.
”Posibil, un „deal” de tip mână liberă pentru Rusia în Siria contra mână liberă pentru America în Irak, pentru a reda lustrul blazonului Statelor Unite.
Așadar, războiul nu va înceta după eliberarea Alepului. Se va opri doar când puterile sunnite, Statele Unite, dar și țările occidentale, își vor accepta „eșecul” și vor încerca în mod serios să identifice un compromis politic durabil cu Rusia și Iran. Însă, pentru aceasta, Riadul, Doha, Ankara, Londra și Washingtonul trebuie să admită că au mai multe de câștigat negociind decât luptând.
(...) Totuși este nevoie urgentă de a recunoaște în sfârșit că modelul implicit al relațiilor internaționale, care funcționează de 20 de ani, s-a distrus definitiv în urma propriilor excese.
Idealismul moralizator, ca mască pentru un intervenționism rapace, a provocat niște ravagii pe care nu le mai putem ignora. Nici la popoarele victime ale grabei noastre de a le „elibera” și nici la cei pe care dorim să-i convingem de superioritatea modelului occidental de dezvoltare politică, economică și socială. Iar efectul de bumerang al acestei ofensive se întoarce acum împotriva noastră.
Profitând de acest eșec, Rusia propune – cu ocazia conflictului sirian – reechilibrarea jocului internațional, acceptarea multipolarității lumii și reapropierea de Occident, din care încă apreciază că face parte pe deplin”, mai scrie jurnalistul.
Citește continuarea pe evz.ro.