Prăbușirea avionului în Ucraina: Washingtonul, "foarte preocupat" de accesul limitat al OSCE
Secretarul de stat american John Kerry i-a exprimat sâmbătă omologului său rus Serghei Lavrov "profunda îngrijorare" a Washingtonului față de condițiile de acces pentru observatorii internaționali la locul prăbușiri avionului malaezian în Ucraina.
"Statele Unite sunt foarte preocupate de faptul că, pentru a doua zi consecutiv, anchetatorilor internaționali și OSCE li s-a refuzat accesul adecvat la locul prăbușirii", a raportat Departamentul de Stat referindu-se la această convorbire telefonică.
La patruzeci și opt de ore după prăbușirea avionului ce asigura zborul Amsterdam-Kuala Lumpur foarte probabil doborât de o rachetă, cu 298 de persoane la bord printre care 192 de olandezi, rebelii împiedicau acolo accesul inspectorilor internaționali și responsabililor ucraineni, amintește AFP.
Șeful diplomației americane a evocat de asemenea "îngrijorarea'' Washingtonului cu privire la "informațiile conform cărora rămășițe ale victimelor și resturi au fost luate într-un mod nepotrivit" de la locul prăbușirii Boeingului 777 Malaysia Airlines, în apropierea frontierei ruse.
Kerry a chemat de asemenea Moscova să ia măsuri imediate pentru "a reduce tensiunile în Ucraina" și în special pentru ca separatiștii proruși să depună armele.
Anterior, Ministerul rus al Afacerilor Externe a asigurat într-un comunicat că Kerry și Lavrov au convenit că "pe teren, toate condițiile necesare trebuie să fie puse în aplicare pentru ca echipa de experți internaționali să aibă acces" la locul prăbușirii.