Povestea înfiorătoare din spatele acestei fotografii. Misterul, nedezlegat de peste 30 de ani!
Au trecut mai bine de 30 de ani din ziua în care această fotografie a fost găsită într-o parcare şi nimeni n-a reuşit să-i dezlege misterul. Cine sunt tânăra şi copilul legaţi din poză?
În dimineaţa zilei de 20 septembrie 1998, Tara Leigh Calico se plimba cu bicicleta pe o şosea din New Mexico. Nu era nimic ieşit din comun. Se întâmpla asta zilnic. Câteodată, Tara era însoţită de mama sa, Patty Doel.
La un moment dat, însă, Patty a fost cuprinsă de un sentiment de panică, după ce şi-a dat seama că un bărbat pe motocicletă o urmărea. Speriată, femeia i-a povestit totul fiicei sale şi a sfătuit-o să poarte un obiect dur, cu care să se poată apăra, la nevoie.
În acea zi, Tara urma să se întâlnească la tenis cu iubitul său. Fata i-a spus mamei sale ce planuri avea pentru dimineaţă şi i-a cerut ca, în caz că nu avea să se întoarcă până la amiază, să vină după ea. Numai că Tara nu s-a mai întors... Speriată, Patty a plecat pe urmele fiicei sale, aşa cum i s-a cerut, dar n-a găsit-o. Nu văzuse niciun semn care să-i confirme că fiica sa trecuse pe acolo. N-a găsit nici măcar bicicleta. Cum Tara era foarte organizată, faptul că nu a găsit niciun indiciu a îngrozit-o pe mamă. În scurt timp, femeia a alertat poliţia şi vecinii.
N-a trecut mult şi oamenii au ieşit din case şi au început să o caute pe fată prin zonă. Poliţiştii, veniţi în număr impresionant, au condus cercetările, însă fără rezultat! Au ajuns la concluzia că Tara fusese răpită!
Potrivit martorilor, tânăra plecase cu bicicleta dimineaţa devreme. La un moment dat, au povestit oamenii, fata părea că este urmărită de un camion.
Ulterior, poliţiştii au găsit pe marginea drumului banda unei casete audio cu formaţia "Boston". Ceva mai departe de acel loc, au dat peste walkmanul tinerei. Se pare că Tara le aruncase pentru a lăsa indicii şi astfel, să ajute poliţiştii să-i ia urma.
Eforturile autorităţilor au fost în zadar. Tara era de negăsit!
Într-o zi, însă, la aproximativ un an de la dispariţie, o fotografie polaroid a fost găsită de o femeie, într-o parcare din Florida, la peste 2.500 de km distanţă de locul în care dispăruse fata. În imagine apăreau o tânără şi un băiat. Ambii aveau bandă la gură şi mâinile legate la spate. Părea că se aflau într-un pat improvizat, într-un fel de dubiţă. Fata din poză semăna cu Tara. Până şi mama ei spunea că ea este în fotografie. I-ar fi recunoscut până şi cicatricea de pe picior. În plus, cartea pe care o avea tânăra lângă ea - "My Sweet Audrina", de V. C. Andrews, ar fi fost una din preferatele fiicei sale.
Potrivit poliţiştilor, fotografia a fost făcută undeva după luna mai 1989, întrucât filmul folosit nu se afla pe piață înainte de această dată. Ulterior, Scotland Yard a susţinut că Tara era tânăra din fotografie. Cu toate acestea, laboratorul poliţiei din Los Alamos a susţinut contrariul, iar FBI a declarat că proba este "neconcludentă".
În ceea ce priveşte identitatea băiatului din fotografie, se presupune că acesta era Michael Henley, un băieţel care dispăruse cu doar un an înainte. Din nefericire, rămăşiţele lui Michael au fost găsite mai târziu, în Munţii Zuni. Se presupune că băiatul a murit din cauza căldurii. Cu toate acestea, trupul Tarei nu a fost găsit niciodată. Familia sa, însă, speră că aceasta este încă în viaţă.