Posibil atac terorist, la Bruxelles. Un poliţist a fost ucis şi un altul rănit
Un agent de poliţie a murit şi un altul este rănit, după ce au fost atacaţi cu un cuţit, joi seară la Bruxelles. Agresorul, care a fost neutralizatn în cele din urmă de o patrulă a poliţiei, ar fi strigat „Allah Akbar” în momentul în care i-a înjunghiat pe cei doi.
Un agent de poliţie a murit şi un altul este rănit, după ce au fost atacaţi cu un cuţit, joi seară la Bruxelles, existând suspiciunea unei motivaţii teroriste. Presupusul autor al atacului a fost şi el rănit şi se află în spital, relatează „Le Figaro”, care citează agenţiile Belga şi AFP.
Evenimentelele s-au petrecut în jurul orei locale 19.15 (18.15 GMT) în comuna Schaerbeek din Bruxelles, în cartierul Gara de Nord. Agresorul, care a fost neutralizatn în cele din urmă de o patrulă a poliţiei, ar fi strigat „Allah Akbar” în momentul în care i-a înjunghiat pe cei doi poliţişti, a relatat presa belgiană. Această informaţie nu a fost confirmată încă de procurorul general.
Cei doi poliţişti au chemat apoi întăriri. Un agent de poliţie dintr-o altă patrulă şi-a folosit arma de foc pentru a-l neutraliza pe atacator.
Cei doi poliţişti răniţi şi agresorul au fost transportaţi la spital. Unul dintre poliţişti, lovit la gât, a murit însă ulterior din cauza rănilor suferite.
Potrivit mai multor relatări ale presei, suspectul a suferit răni prin împuşcare la nivelul picioarelor şi al abdomenului.
Motivaţia autorului şi circumstanţele exacte în care s-a petrecut atacul nu sunt încă cunoscute.
Anchetatorii nu au adunat încă suficiente probe care să susţină ipoteza teroristă, dar au această suspiciune. În acest stadiu, ancheta este condusă de Procuratura din Bruxelles, şi nu de Procuratura Federală belgiană, care este competentă în materie de crimă organizată şi terorism, a precizat sursa citată.