MENIU

Portavionul Charles de Gaulle merge spre Mediterana de Est, ca să participe la lupta împotriva ISIS

Portavionul francez Charles-de-Gaulle, cu 26 de avioane de vânătoare la bord, a părăsit portul Toulon și se îndreaptă spre Mediterana de Est, pentru a participa la lupta împotriva ISIS.  

După atentatele teroriste de la Paris, președintele François Hollande a decis să angajeze grupul aeronaval francez în Mediterana de Est, înainte de a-l trimite, dacă va fi cazul, în Golful Persic, a declarat amiralul René-Jean Crignola, comandantul grupului, citat de Agerpres

Portavionul, cu 18 avioane Rafale și 8 aparate Super-Etandard la bord, va ajunge în câteva zile în zona respectivă, în largul coastelor Siriei și Libanului. Misiunea sa inițială era de a se deplasa în Golful Persic, unde ar fi ajuns în circa o lună.

Sosirea pe teatrul de operațiuni a avioanelor de vânătoare ale grupului aerian îmbarcat va tripla capacitățile actuale de acțiune ale Franței, mai spune amiralul.