Polonia: zeci de mii de oameni în stradă împotriva guvernului și pentru apărarea presei
Zeci de mii de polonezi au manifestat sâmbătă în stradă în mai multe orașe din țară împotriva subordonării de către guvernul conservator a instituțiilor mass-media publice, informează AFP, citată de Agerpres.
Cea mai mare manifestație a avut loc la Varșovia, unde 20.000 de oameni, potrivit estimărilor autorităților locale, au protestat în fața sediului televiziunii publice din centrul capitalei poloneze.
Manifestanții au scandat: "Presă liberă, Polonia liberă", "Presă democratică!", precum și sloganuri antiguvernamentale.
Manifestațiile au fost organizate la apelul Comitetului de apărare a democrației (KOD), o inițiativă cetățenească, și au avut loc atât în capitală, cât și în alte 20 de orașe din Polonia, în special în fața sediilor redacțiilor regionale ale televiziunii publice TVP.
Președintele polon Andrzej Duda a promulgat zilele trecute noua lege privind mass-media publice, în pofida avertismentelor venite din partea instituțiilor europene și a protestelor organizațiilor europene de presă.
Noua lege trece televiziunea și radioul publice sub control guvernamental și, potrivit AFP, vineri au fost deja făcute schimbări în conducerile acestor instituții.