Poliția din statul Arizona, în alertă după o serie de atacuri suspecte pe autostradă
Poliția din statul Arizona (sud-vestul SUA) este în alertă după o serie misterioasă de atacuri cu arme de foc asupra șoferilor pe autostradă, autoritățile descriind aceste atacuri drept "terorism intern", informează AFP.
De la finalul lunii august, în zona orașului Phoenix au avut loc 11 astfel de atacuri, cel mai recent înregistrându-se joi, când ținta a fost o semiremorcă, lovită de un glonț, potrivit poliției statale.
Autoritățile susțin că deocamdată nu există nicio ipoteză privilegiată cu privire la originea atacurilor.
Într-unul dintre atacuri, o adolescentă a fost ușor rănită de cioburile geamului mașinii în care călătorea, spart de un glonț. În restul cazurilor nu s-au înregistrat victime.
Bart Graves, purtător de cuvânt al poliției statului Arizona, a precizat că autoritățile cred că la originea atacurilor s-ar putea afla mai mulți trăgători. În opinia sa, în rândul populației nu a apărut deocamdată un efect de panică în jurul acestei serii de incidente care aduc aminte de cazul sniperului din Washington, din anul 2002. Atunci, John Allen Muhammad și complicele său, Lee Boyd Malvo, au terorizat zona orașului Washington și statele vecine trăgând din mașina lor în oameni la întâmplare. Zece persoane au fost ucise de cei doi.
Colonelul Frank Milstead, șeful serviciilor de siguranță publică din Arizona, s-a referit la atacurile începute pe 29 august folosind expresia 'terorism intern' și a promis o recompensă de 20.000 de dolari pentru orice informație care ar duce la o arestare.