MENIU

Poliția americană a difuzat filmul arestării "călăului" de la Charleston

S-au difuzat imaginile suprinse de camera de luat vederi de pe o mașină de poliție în momentul arestării lui Dylann Roof. Acesta din urmă este acuzat că a împușcat mortal nouă oameni într-o biserică din Charleston, în cel mai sângeros atac rasist din istoria recentă a Statelor Unite.

Poliția din Carolina de Nord a difuzat imaginile în care se văd trei polițiști apropiindu-se de o mașină neagră aflată lângă trotuar. Tânărul de 21 de ani, îmbrăcat cu un tricou alb, este apoi scos din mașină de un al patrulea polițist, care îl percheziționează. Dylann Roof, cu mâinile așezate pe mașină și capul plecat, nu opune nicio rezistență și nu manifestă nicio emoție specială:

"Suspectul" Dylann Roof, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat joi în Carolina de Nord, a doua zi după atacul armat care s-a produs într-o biserică emblematică pentru lupta împotriva sclaviei din Charleston, în statul vecin Carolina de Sud.

După arestare, Dylan Roof a fost inculpat pentru asasinarea a nouă persoane și de "deținere de armă de foc folosită într-o crimă violentă". În prezent, el se află în arest provizoriu, încarcerat la izolare.

Într-un manifest postat pe un site care îi este atribuit, Roof își explică gestul prin ura față de oamenii de culoare, pe care îi cataloghează drept "proști și violenți".

Mai multe articole despre:
biserică asasin criminal charleston Dylann Roof