MENIU

Ploile torențiale au făcut PRĂPĂD în Grecia! Zeci de case inundate şi oameni refugiaţi pe acoperișuri - Imaginile DEZASTRULUI!

Ploi masive în Grecia. Sursa Foto: Profi Media
Ploi masive în Grecia. Sursa Foto: Profi Media
Ploi masive în Grecia. Sursa Foto: Profi Media
Ploi masive în Grecia. Sursa Foto: Profi Media

Ploile abundente care au lovit Grecia au făcut ravagii în mai multe zone din ţară, în unele locuri rezidenţii fiind forţaţi să se refugieze pe acoperişurile caselor pentru a scăpa din calea viiturilor, informează DPA.

Doar în Atena pompierii au fost mobilizaţi de peste 1.400 de ori în zilele de joi şi vineri pentru a salva locuitorii şi a scoate apa din casele inundate, a declarat forţa de apărare civilă.

Mai multe drumuri inundate erau impracticabile, iar numeroase vehicule au fost abandonate. La Atena, cele două drumuri principale de coastă şi autostrada care leagă capitala de nordul Greciei au fost închise, la fel ca majoritatea şcolilor şi a agenţiilor de stat care nu sunt implicate în eforturile de salvare.

"Trebuie să fim atenţi, pericolul este mare", a declarat Christos Stylianides, ministrul pentru schimbări climatice şi protecţie civilă la televiziunea publică.

Precipitaţii abundente vor continua să cadă vineri asupra insulelor Rodos, Kos, Santorini şi Mykonos, dar şi asupra unor părţi ale Cretei. Potrivit prognozelor, condiţiile meteo nu se vor ameliora până duminică.

Mass-media din Grecia au relatat că, în unele locuri, cantitatea de precipitaţii înregistrată de obicei într-un an a căzut doar în câteva ore.

Până vineri dimineaţă intemperiile nu provocaseră victime, au precizat autorităţile.