MENIU

PLDM a contestat la Curtea Constituțională ridicarea imunității lui Vlad Filat

Mai mulți deputați din partea Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM) au depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care contestă procedura de ridicare a imunității parlamentare a fostului lider liberal-democrat, Vlad Filat. Aceștia susțin că imunitatea liderului Vlad Filat a fost ridicată cu mari abateri de la legislația în vigoare.

PLDM consideră că acțiunea din 15 octombrie din parlament a fost o ”înscenare cinică” împotriva lui Vlad Filat și a Partidului Liberal Democrat din Moldova, care, în ultimii ani, sunt ținta permanentă a unor atacuri dinspre diferite tabere politice, spun ei, citați de Agerpres

”PLDM a depus luni o sesizare în care cere amânarea Hotărârii 72 a Parlamentului privind ridicarea imunității lui Vlad Filat până la soluționarea cauzei de fond. Sperăm ca această sesizare să fie examinată în regim de urgență. În sesizare, noi menționăm că au fost încălcate prevederile Constituției. Procedura a decurs în mod abuziv. Sperăm că înalta Curte se va pronunța. A fost încălcat dreptul lui Vlad Flat la apărare”, a declarat Tudor Deliu, citat de portalul Unimedia.

Prezența procurorului general Corneliu Gurin la ședința legislativului a avut drept scop ”organizarea acestui show”, a explicat Deliu.  ”Cererea privind ridicarea imunității unui deputat îi este adresată președintelui parlamentului care, ulterior o aduce la cunoștință deputaților în ședință publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia”, a continuat acesta.

Mai multe articole despre:
Republica Moldova Vlad Filat pdlm