Planul secret al lui Kim Jong-un
Rachetele testate vineri dimineaţa fac parte dintr-un nou sistem dezvoltat de armata nord-coreeană, informează sâmbătă agenţia de stat KCNA, citată de dpa, potrivit Agerpres.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un, însoţit de oficiali de rang înalt, au supravegheat vineri testarea "nou-dezvoltatului sistem de rachete ghidate de mare calibru cu lansare multiplă".
Scopul testării a vizat verificarea "controlului performanţei zborului la altitudine, a capacităţii de control a reperării şi a ratei loviturilor", conform sursei citate.
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat încrezător vineri în privinţa intenţiilor liderului nord-coreean, în pofida multiplicării de către Phenian a testelor cu rachete în ultima perioadă.
''Liderul Kim nu vrea să mă dezamăgească, Coreea de Nord are mult de câştigat", a scris Trump pe Twitter, afirmând că aceste teste nu constitue o încălcare a declaraţiei pe care a semnat-o cu liderul nord-coreean în cadrul summitului de la Singapore, din iunie 2018.